Școli pentru un viitor verde
Ziua Mondiala a Apei
De-a lungul timpului, omul, ca un copil atras de jocul de a stăpâni natura, de a călători mai repede, de a trai mai comod, a fost amețit de uriașele sale succese tehnice, devenind vrăjitorul cel rău în unele situații, stârnind natura, punând-o în pericol cu propria lui nesăbuire. Una din bogățiile inestimabile ale “Planetei albastre” este APA. După cum spunea Leonardo DaVinci, “apei i-a fost data puterea de a deveni seva vieții pe Pământ”. Suntem datori, noi, pământenii să o respectăm, să o protejăm permanent și să o sărbătorim la începutul primăverii, pe 22 martie, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei.
Elevii, profesorii și părinții de la Colegiul Național “Al. I. Cuza” din Ploiești s-au întâlnit marți, 22 martie 2011, ora 12:00, în holul central al instituției de învățământ, cu directorul Colegiului, doamna Popescu Rodica precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, ai Agenției de Protecție a Mediului, ai Administrației Naționale “Apele Române”, ai Asociației Profesorilor de Biologie din Prahova “Ecoterra”, ai Muzeului de Științele Naturii Prahova.
Cu această ocazie, elevii de gimnaziu, coordonați de profesorii de biologie Stanciu Claudia, Matcaboji Victoria și Matei Ozana, au organizat o expoziție de postere, machete, afișe, sub titlul “Apa aduce bucurie”. Colegii mai mari, de liceu, au pregătit doua prezentări: “Apa - esența vieții pe Pământ” (sub coordonarea doamnei profesor Ionescu Doina) și “Ziua Mondială a Apei” (sub coordonarea profesorilor de geografie Asanache Raluca și Ene Corneliu). A fost readusa în atenție importanța apei, pericolul reprezentat de scăderea resurselor de apă dulce si au fost evidențiate exemple de măsuri concrete de reducere a consumului de apă.
Astfel, dorim să contribuim activ la protecția naturii și dezvoltarea durabilă, în respect cu natura, atrăgând atenția asupra pericolului reprezentat de poluarea mediului în general și a apei în special.
